Izvoarele cu apă minerală din Parcul Băi au fost descoperite în anul 1860. Chiar dacă localnicii încep să folosească apa din 1885, abia în anul 1908 s-a construit o instalaţie rudimentară de băi minerale, urmând ca în anul 1909, primăria Moineşti să obţină de la Societatea Română pentru Industrie şi Comerţul cu Petrol, terenul din Parcul Băilor, pentru a amenaja izvoarele. Astfel, se împrejmuieşte parcul, se fac plantaţii cu arbori şi se construieşte o baracă ce conţinea câteva cabine care deserveau la efectuarea băilor, ameliorându-se astfel condiţiile de tratament.
Printre pacienţii veniţi pentru cură balneară la Moineşti, în vara anului 1909 se regăseşte marele pictor român Ştefan Luchian, care a fost impresionat de peisajul „scânteietor” de la Moineşti şi a pictat mai multe tablouri cât a stat aici.
Ulterior, primăria Moineşti cere ajutorul a două institute de chimie din ţară (din Iaşi şi Bucureşti) pentru a analiza apele minerale, urmând să se pună bazele unui spital muncitoresc şi a unei asistenţe medico-sociale.
După ce localitatea Moineşti a ajuns la rangul de oraş (1921), autorităţile locale au reluat demersurile pentru a obţine statutul de staţiune balneară, întrucât oraşul era vizitat de numeroşi turişti, unele documente precizând că în 1933 au trecut pe aceste meleaguri 152 de vizitatori din Bucureşti, Bacău, Roman, Focşani, Galaţi, Vaslui şi chiar Cernăuţi, neluându-se în calcul localnicii şi cei din satele aflate în vecinătate care făceau cură balneară.
În urma numeroaselor demersuri făcute începând din 1910, în anul 1934 localitatea a primit statutul de staţiune balneară prin Decizia nr. 21192 din 05 iunie 1934 a Ministerului Sănătăţii şi Ocrotirii Sociale, publicată în Monitorul Oficial nr. 146/1934, s-a acordat Moineştiului statutul de staţiune balneoclimaterică, cu toate drepturile şi îndatoririle prevăzute în legi şi regulamente privitoare la instituţiile hidrominerale şi climatice.
Băile se făceau numai vara. În perioada iunie 1934-septembrie 1934 au fost înregistrate 311 persoane, din afara localităţii, venite la băi.
Pentru a atrage vizitatorii s-a realizat o intensă reclamă în care se preciza că: „Băile minerale Moineşti vindecă reumatismul, guta, nevralgiile, rahitismul, boli nervoase, boli de piele etc.”.
Este de amintit ca în zona izvoarelor, undeva lângă podeţul de astăzi, a existat până către 1955, o baie evreiască pentru „ritualurile de curăţare trupească de vinerea” pe care o foloseau şi cei de rit ortodox, ba chiar, în urma unei înţelegeri, li se dădea voie elevilor de la „Şcoala de băieţi” să facă acolo baie o dată pe săptamână, mai ales duminica.
În perioada 1953-1963, în urma lucrărilor de prospecțiune și exploare hidrogeologică au fost puse în evidență mai multe emergențe, pentru care s-au executat lucrări de captare. Apa minerală din patru puțuri de captare (P1-P4), situate în malul drept al pârâului Gâzu, a fost adusă, prin lucrări specifice, într-un bazin colector betonat, cu o adâncime de 17 m și diametrul 2,5 m. Apa din bazinul colector avea un debit cumulat de 173 m³/zi și era sulfuroasă, clorurată, bicarbonatată, sodică, calcică, cu o mineralizare totală de 3,069 g/l. Din acest bazin, apa era dirijată spre incinta Băilor Comunale, unde era încălzită și utilizată în cura externă.
În afară de aceste surse, pe pârâul Gâzu au mai fost puse în evidență în aceeași perioadă și captate ulterior, încă trei izvoare :
– Izvorul nr. 1 (23 august), în malul drept al pârâului Gâzu, aproape de firul văii, având o apă sulfuroasă, clorurată, bicarbonatată, sodică, calcică, cu o mineralizare totală de 2,23 g/l și un debit de 0,06 l/s, captată într-o buvetă și utilizată la acea dată în cură internă ;
– Izvorul nr. 2 (De ochi), amplasat în malul stâng al pârâului Gâzu, în aval de Puțul P4, cu o apă sulfuroasă, clorurată, bicarbonatată, sodică, calcică, cu o mineralizare totală de 2,23 g/l și un debit de 0,009 l/s, de asemenea captată într-o buvetă și utilizată în cură internă ;
– Izvorul nr. 3 (feruginos), amplasat în malul drept al pârâului Gâzu, în dreptul bazinului colector ; tipul de apă și mineralizarea erau identice cu celelalte două izvoare, debitul de 0,918 g/l, fiind recomandate și utilizate în cura internă ; sursa reuneadouă emergențe într-o singură captare, cu două guri de scurgere (Arhiva Primăriei Moinești, 1977).
În anul 1970, Parcul Băi se bucura de construiri riguroase ale unor amenajări de captare a izvoarelor minerale care curgeau de pe versanţii ambelor maluri ale pârâului, urmând apoi să se care „vetre de apă puturoasă până la un cazan unde ţiganii dregeau de căldură”. Apa încălzită se turna în uriaşe căzi de lemn de nuc, aşezate înăuntrul unor încăperi din scânduri de brad şi suferinzii „se îmbăiau acolo, care ce avea: reumatism, dureri de spate, picioare betege…” (Arhiva Primăriei Moinești, 1977).
În 1979, pe seama analizelor complexe (fizico-chimice, microbiologice și farmacodinamice) realizate de IMFBRM, au fost stabilite calitățile terapeutice ale apelor minerale și modul lor de utilizare pentru tratament balnear:
– în cură internă: în afecțiuni gastroduodenale, enterocolite, litiază biliară, colecistite, afecțiuni metabolice și alergice;
– în cură externă: în afecțiuni reumatismale degenerative, ale sistemului nervos periferic, dermatologice, oftalmologice.
Rezervele exploatabile de apă minerală, omologate, la data de 1.01.1980, de Comisia Republicană de Rezerve Geologice erau de circa 94m³/zi (rezerve de bilanț), din care 4 m³/zi erau pentru cura internă, dar se estima un potențial de exploatare de circa două ori mai mare. Gradul de solicitare a zăcământului era cuprins, în funcție de sezon, între 39-80%.
Amenajări cu un grad mai ridicat de complexitate din Parcul Bai, mai au loc abia între anii 1979-1984 când se prelungesc, se lăţesc şi se asfaltează aleile, se regularizează albia pârâului Gâzului prin lucrări de betonare şi îndiguire a cursului acestuia, se instalează bănci pe suport de ciment şi se creează un parc-anexă Parcului Băi, pe arealul din spatele fostei poşti municipale (Strategia de Dezvoltare Durabilă a municipiului Moinești pentru perioada 2014-2020).
În perioada comunistă s-a construit „Baia comunală” vis-a-vis de Piaţa agroalimentară centrală care deservea tuturor locuitorilor şi vizitatorilor dornici de cură balneară. În anul 1981 s-au efectuat 8339 de băi, cele mai multe realizându-se în lunile iulie şi august.
Un pas important în valorificarea izvoarelor minerale a fost reprezentat de ridicarea unui hotel specific care dispunea în 1980 de 30 locuri. În acelaşi an sursele spun că hotelul a cazat un număr total de 8758 persoane, însă nu toate au avut ca scop urmarea unui tratament balnear. Soarta hotelului a fost una de scurtă durată, întrucât în următorul an, acesta s-a desfiinţat, iar clădirii i s-a dat o altă destinaţie: „Atelier de mică industrie a Intreprinderii de gospodărie locală”.
În urma cercetărilor hidrogeologice au mai fost puse în evidență încă trei izvoare minerale, amplasate pe versantul nordic al Dealului Osoiu, în arealul Cartierului Lucăcești, captate în puțuri betonate, cu apă clorosodică, puternic mineralizată, cu debite de 0,1 l/s – 0,01 l/s, utilizate de localnici în mod empiric, pentru conservarea alimentelor. Prezența apei sărate este legată de existența unor lentile sau intercalații de sare gemă, în depozitele neogene (badeniene), spălate de apele de circulație.
Patru ani mai târziu, în 1985, Institutul Economiei Comerţului Interior şi a Turismului a efectuat un studiu pe baza unui sondaj de opinie privind calitatea apelor minerale din localitatea Moineşti. Mulţi foşti pacienţi au afirmat cu tărie faptul că apele minerale de la Moineşti s-au dovedit mai eficiente în tratarea lor, decât cele de la Băile Herculane sau Felix.
Din sondajul efectuat, rezultă că distribuţia pe grupe socio-ocupaţionale este omogenă. Din punct de vedere al categoriilor de vârstă s-a constatat un procent mai ridicat pentru grupele de vârstă 41-50 ani şi 51-60 ani. Bolile pentru care persoanele suferinde vin la Moineşti sunt:
– reumatism 67%
– spondiloză, discopatii 14.6%
– boli stomacale, boli ale sistemului nervos periferic
– boli ginecologice, etc.
Din numărul total de pacienţi, 93.7% din cei care s-au tratat şi în alte staţiuni au răspuns că au constatat acelaşi efect (29%) iar 64% au afirmat că tratamentul de la Moineşti este mai eficace.
