Se împlinesc la 16 aprilie 2019, 123 de ani de la nașterea lui Tristan Tzara (născut la 16 aprilie 1896, în comuna Moinești ca Samuel Rosenstock) – poet și eseist evreu român stabilit ulterior în Franța, unde a trăit pînă la sfârșitul vieții, cofondator al mișcării culturale dadaiste și unul dintre interpreții de autoritate universală ai avangardei literar-artistice a secolului XX, care a condus la o revoluție majoră în artele plastice și literatură.
Tânărul scriitor numea Moineștiul o „altă lume: în piaţa mare sau pe terase, oamenii aspirau la modernizare. În acest liniştit târguşor de provincie, petrolul şi saxonii au stârnit o mică revoluţie. Oraşul se schimba şi mulţi poftesc la el” (François Buot, 2002).
În anul 1912, pe vremea cînd era încă în liceu, fonda revista „Simbolul”, împreună cu pictorul Marcel Iancu, cu prozatorul și poetul Ion Vinea, sub oblăduirea lui Alexandru Macedonski și ajutorul unuia dintre cei mai importanți pictori români ai vremii, Iosif Iser. Mișcarea dadaistă, născută în timpul primului Război Mondial, își are originea în orașul elvețian Zürich, acolo unde Tristan Tzara ajunge în toamna anului 1915, alăturându-se unui grup de tineri intelectuali împreună cu care pune bazele planurilor noului curent literar-artistic intitulat „Dada”: „noi ne-am săturat de academiile cubiste şi futuriste, laboratoare de idei despre formă. Să răcnească fiecare, avem înaintea noastră mult de distrus, de negat. Măturaţi, curăţaţi!”. În acest sens, Richard Huelsenbeck îl numea „barbar, autor al propriului stil”, în timp ce François Buot menționa despre „incandescentele manifeste dada, azvârlite în obrazul unei lumi în ruină, tânărul prins în vâltoarea anilor nebuni, teoreticianul suprarealismului victorios şi antifascistul de la tribunele manifestaţiilor dintre cele două războaie.”
Noul curent reprezenta o amplă mișcare îndreptată împotriva cruzimii și atrocităților războiului, împotriva rutinei din viață, gîndire și arte, dezvoltată cu precădere între anii 1916 – 1923 la Cabaret Voltaire, un mic stabiliment de pe strada Spiegelgasse, numărul 1, o locație existentă și astăzi: „ Sunt împotriva sistemelor, cel mai acceptabil dintre sisteme este acela de a nu avea, din principiu, nici unul”, „Avem nevoie de opere puternice, drepte, precise şi pentru totdeauna neînţelese. Logica înseamnă complicaţie, logica este întotdeauna falsă. Ea a tras de firele noţiunilor, cuvinte,în aparenţa lor formală, către capete, centre iluzorii”, „proclamăm opoziţia tuturor puterilor cosmice la această blenoragie a unui soare putred ieşit din uzinele gândirii filosofice, luptă înverşunată cu toate mijloacele dezgustului dadaist”.
„Pentru poezie, dadaismul a însemnat, prin acțiunea sa destructivă, o spargere a cadrelor tradiționale stânjenitoare, sugerând necesitatea lărgirii universului ei specific (pînă la contaminarea și confuzia cu alte genuri – de exemplu sinteza poezie-pictură încercată la revista avangardistă «75 HP» de Victor Brauner și Ilarie Voronca – pictopoezia – care nu era de fapt decît o autohtonizare a colajului cubist plastico-literar al lui Max Ernst). Relativiști pînă la nihilism, închinători ai dinamicii absolute, ei au încercat imposibilul, eșuînd romantic, într-un ținut aflat încă în preajma genezelor”, scria într-un comentariu profesorul universitar Ion Pop, teoretician al avangardei literare, poet, critic și istoric literar.
„Prin Tristan Tzara, moineșteanul universal, noi am dat un cap de mișcare literară și artistică internaționale. Dadaismul, poate cel mai interesant moment literar din câte s-au înregistrat vreodată – ca să nu exagerăm, declarînd Dada o școală literară – a fost opera unui român”, scria într-un studiu literar amplu, criticul și istoricul literar Șerban Cioculescu.
